Dilemele vietii…

Se intampla ca aveam conversatii cu un amic, fost amic, amic reimpacat, whatever… cunoasteti si voi, e din ciclul cand femeia il termina pe om. Adica omul prieten cu toti, cu unii, vezi, cu mine, mai putin(de vina si temperamentul meu coleric, o fi, nu zic), renunta la prieteni pentru a se angaja intr-o relatie de durata cu o fata frumoasa.

Problema insa e ca dragostea ingrasa, concluzie pe care am tras-o eu(nu am citit-o undeva si prietena celui mai bun amic imi tot reproseaza ca nu ar fi o concluzie veridica). Mai exact, formularea bruta era bunastarea ingrasa.

Cum am ajuns la concluzia asta? Pe vremuri tulburi, cand lucram la ceva rahat de firma reparatii, depanari, instalari, vanzari de componente it, aveam un coleg de munca care iesea si pe teren, pentru prestari de servicii la domiciliu. I-au dat astia de la firma, un Tico blestemat si l-au pus sa umble sa depaneze calculatoarele stricate de prunci si utilizatori prosti, chiar la ei acasa. Omul nu fuma, eu si astalalt de pe acolo fumam in draci. Fumam Kent long size pe atunci, astalalt Lucky. Se umplea, frate, micuta aia camera in care ne inecam zilele, cu nouri negrii si grei, care duhneau mai ceva ca cel mai penal birt din urbea Clujului. Vara fiind, mai desfaceam cate un gin, un Angeli sa ne mai racorim si noi dupa munca standartizata de ansambalare a catorva zeci de unitati centrale, destinate diverselor institutii de stat locale. Bine e sa ai cunostinte si firma, nu?

Mno, si faza e ca nu ne prea avea la inima baiatul cu deplasarile, om care nu fuma si nu bea. Avea o prietena educatoare, hada, ca muma padurii iesea miss Univers in conquest cu ea. Si nu ii era de ajuns uratenia, era si proasta, mai proasta decat degetaru’ lui bunica-mea, ala ce atunci cand cadea, anume se rostogolea pe sub pat sa scoata untul din mine cand bagam misiuni de recuperare. Si proasta, proasta fiind, mai dadea pe acolo pe la locul nostr’ de munca. Il lua cu faze de genul “dragule, azi mergem la Ics sau la Ygrec in vizita”. Baiatul obosit deja, desi inca nu era dupa munci, zicea: “nu draga, vreau sa ma odihnesc, te rog, nu”. Dar, ti-ai gasit, i se urca in poala mata, insista si pana nu primea raspunsul dorit in ciuda tigarilor mele scurse la interval de doua minute una dupa alta, nu se mai ridca de pe ins. Cred ca atunci era singura data cand individul isi dorea ca noi sa fumam cat mai mult si mai mult.

Si timpul a trecut. L-am vazut pe om in iarna asta, pe undeva chiar inainte de Craciun, adica aproape pe cand tocmai ma despartisem. Eram in magazin la cumparaturi si il vad la carucior. Se casatorise cu proasta, frate, din omul ala frumos, din omul ala tanar, din omul ala care arata mult mai bine ca mine, din baiatul ala destept cu diploma de inginer in telecomunicatii, era…

Era, era… mai ramase doar un balon umflat, purtator de carucior prin super-magazin. In timp ce scroafa, profitand de faptul ca asta era prima lui iubire il ghida, asemeni unei masinute telecomandate.

Si… punct mort, ierte-l Cristosu’!

Asa am ajuns eu la concluzia asta, cum ca dragostea ingrasa, bunastarea ingrasa si celelalte. Amicul de care vorbeam in debutul postului umbla cu asta de ceva vreme, ani lungi si mno, s-a ingrasat cat de cat. Fata lui, care arata chiar bine, nu. Oameni tineri, Clujul oras mare, era evident ce avea sa urmeze, el nu s-a pregatit. Acum sufera baiatul… asta e. Macar slabeste, sper, ca eu dupa napasta, vreo 10 kile am dat jos numa, si amu imi fac abdomenul patratele, gen.

Si acum, sa trec la subiect, ca e enough cu live bloggingul asta si rom-gleza, am, deci, o intrebare pentru voi, cititorii. Sa zicem ca pe o persoana o cheama Theodora si ea isi zice Theea, dar se semneaza Thea. Nu greseste fratilor? Eu merg pe logica asta: Andreea si nu Andrea, deci Theea si nu Thea. Ca h-ul ala ar include un e, nu tine, “h”, frate, se termina cu acelasi sunet ca si “r”-ul Andreei dragi. Theea sau Thea? Succes in rezolvarea dilemei va doresc!